GALA PREMIILOR UNIMIR 2017, la TINERIMEA ROMÂNĂ

Duminică, 1 octombrie 2017, ora 19.00, la Centrul Național de Artă Tinerimea Română, va avea loc cea de-a VII-a ediție a Galei Premiilor UNIMIR.

În cadrul evenimentului, care are loc cu ocazia Zilei Internaționale a Muzicii, se vor decerna Premii de Excelență pentru întreaga activitate, dirijorilor Ilarion Ionescu – Galați și Petre Sbârcea, soliștilor de Operă Eugenia Moldoveanu și Vasile Martinoiu, solistei de Operetă Vali Niculescu.

Consiliul Director al UNIMIR, compus din personalități reprezentative ale muzicii interpretative: Mircea Luculescu, Viniciu Moroianu, Dana Borșan, Mariana Colpoș, Gabriel Croitoru, Gheorghe Palcu, conferă titlul de Membru de onoare unor remarcabile personalități din alte domenii decât cel muzical, care și-au manifestat interesul și atașamentul față de activitatea muzicală: George Butunoiu, prof. dr. Petre Calistru, Petre Codreanu, Tudor Moisin, prof. dr. Mircea Penescu, Varujan Vosganian.

De asemenea, UNIMIR conferă premii pentru evoluții remarcabile în cadrul stagiunii artistice 2016 – 2017, pianistului Daniel Petrică Ciobanu, violonistei Ioana Cristina Goicea, tenorului Alin Stoica și sopranei Adela Zaharia.

Totodată, UNIMIR continuă programul anual de burse pentru tinerii muzicieni. Bursierii 2017 – 2018 sunt: Constantin Borodin și Cornelius Zirbo – violoncel, Raymond Cinpoeșu – oboi, Fabiola Ioniță și Indira Nezami – pian, Daniel Trandafir – canto.

 

Leave a Reply