UNIMIR organizează Concert de Crăciun Gheorghe Zamfir la Sfântu Gheorghe

A cucerit cu naiul său fermecat întreg Pământul. A supus prin intermediul sunetelor Regi şi Înalţi Prelaţi şi a devenit celebru pe toate meridianele. Acum a venit rândul românilor şi maghiarilor din judeţul Covasna să se lase cuceriţi de naiul lui Gheorghe Zamfir. Maestrul a concertat luni la Sfântu Gheorghe, într-o sală arhiplină şi într-o locaţie de suflet a maestrului, Biserca Catolică Krisztus Kiraly. Acest concert a fost cel mai important eveniment cultural al anului din judeţ si a fost oferit în cadrul Festivalului Povestea din Ajun, firmele Tricomserv şi Arcon fiind finanţatoarele acestui eveniment, susţinut şi de către Primăria Sfântu Gheorghe, intrarea publicului fiind gratuită.

Maestrul Gheorghe Zamfir a fost acompaniat de o organistă de origine turcă, Gönül Aptula, iar în cadrul acestui concert, maestrul Gheorghe Palcu a susţinut un recital de colinde în limbile română şi maghiară. Amfitrionul serii a fost prof. univ. dr. Miltiade Nenoiu, Preşedintele Uniunii Muzicienilor Interpreţi din România, care îl vede pe Gheorghe Zamfir cel mai mare om de cultură din România, un artist care pe lângă muzică scrie versuri şi pictează.

Gheorghe Zamfir la Sfantu Gheorghe from Iordan Viorel on Vimeo.

Gheorghe Zamfir i-a încântat cu operele sale muzicale pe cei 800 de spectatori prezenţi. Recitalul a fost încununat cu prezenţa celor mai importanţi oameni ai oraşului, români şi maghiari laolaltă, preoţi ortodocşi şi catolici, bătrâni, tineri şi copii.

Un instrument – naiul – mânuit de un muzician de excepţie a reuşit să ridice în picioare întreaga sală şi să stârnească foarte multe aplauze. Repertoriul a fost unul vast, de la colinde la arii impresionante, de la „Rugă pentru salvarea naturii” la Ciocârlia. Nimic nu putea să mângâie mai frumos sufletele celor prezenţi, acum în prag de sărbători, decât sunetele ce ies din naiul binecuvântat al lui Gheorghe Zamfir.

Leave a Reply